O nouă hartă 3D arată punctele fierbinți și tunelurile care duc către superbulele vecine interstelar, care par să fi fost create de supernove și explozii stelare în stadiul incipient de dezvoltare.
O echipă de astrofizicieni a utilizat datele All-Sky Survey ale telescopului spațial eROSITA, care cartografiază la fiecare șase luni întreaga sferă cerească din jurul Pământului, pentru a crea o hartă tridimensională a bulei de gaz fierbinte care înconjoară sistemul solar. Datele au relevat, de asemenea, existența a ceva surprinzător: ceva asemănător unui „tunel interstelar”, un canal între stele, care ar putea conecta bula sistemului solar cu superbula din constelația Centaurului.
Sistemul nostru solar este înconjurat de așa-numitul Bulec Local Fierbinte (LHB), un mediu cu densitate redusă, format din gaz cu o temperatură de milioane de grade, care emite raze X. Oamenii de știință știu despre acest balon de cel puțin cinci decenii, iar existența lui i-a ajutat să explice prezența unui fond de radiații X cu energie relativ scăzută.
Datorită datelor eROSITA All-Sky Survey, o echipă de oameni de știință de la Institutul de Fizică Extraterestră Max Planck (Germania) a putut observa un gradient larg de temperaturi în acest balon, care conține puncte fierbinți și reci. Aceste fluctuații de temperatură sunt legate de explozii supernove din trecut, care au dus la supraîncălzirea și mărirea bulei, explică cercetătorii.
Cu toate acestea, datele au arătat și existența unui tunel interstelar, un canal care leagă bula sistemului solar de o altă bulă situată în constelația Centaurului, unde se află cea mai apropiată stea de Soare, Proxima Centauri.
Harta balonului
eROSITA se află la o distanță de 1,5 milioane de kilometri de Pământ, ceea ce îi permite să observe spațiul din jurul planetei noastre din afara geocoronei, evitând poluarea cu alte semnale. „Datele publicate în acest an oferă cea mai clară imagine a cerului în raze X de până acum, ceea ce face ca acest instrument să fie ideal pentru studierea LHB”, afirmă Michael Jung, cercetător la Institutul Max Planck și autor principal al unui articol recent publicat în revista Astronomy & Astrophysics.
Această grupă de cercetători de la Institutul Max Planck a stabilit deja că densitatea gazului fierbinte din LHB este relativ uniformă. În noul studiu, oamenii de știință au împărțit emisfera Calea Lactee în 2000 de zone diferite, pentru a analiza lumina din toate acestea. Comparând densitatea deja cunoscută cu gazul din norii moleculari reci și densi de la marginea LHB, echipa a reușit să creeze o hartă tridimensională detaliată a bulei.
Datele acestei hărți reflectau o diferență clară de temperatură în LHB, unde se poate observa că Polul Galactic Nord este mai rece decât Polul Galactic Sud. Harta arată, de asemenea, că LHB se întinde spre polii emisferei galactice, ceea ce confirmă datele colectate de predecesorul eROSITA, ROSAT, cu aproximativ trei decenii în urmă.
Dar noua hartă tridimensională a arătat ceva până acum necunoscut. „Nu știam de existența unui tunel interstelar în direcția constelației Centaurului, care creează un vid în mediul interstelar mai rece”, explică Michael Freyberg, un alt autor al studiului. „Această zonă se distinge clar datorită sensibilității semnificativ îmbunătățite a eROSITA și strategiei de cercetare complet diferite față de ROSAT”.
Rețea de tuneluri
Pe lângă harta 3D a LHB, echipa a creat și o listă de resturi de supernove, superbule și praf, care a fost inclusă în hartă pentru a construi un model 3D interactiv al mediului cosmic al sistemului solar.
Cercetătorii bănuiesc că tunelul Centaur din LHB ar putea fi de fapt parte a unei rețele de tuneluri de gaz fierbinte care au străpuns gazul rece dintre stele. Această rețea, potrivit afirmațiilor lor, este susținută de influența stelelor sub formă de vânturi stelare, supernove, care marchează moartea stelelor masive, și jeturi care ies din stelele nou-născute.
Aceste fenomene sunt cunoscute sub denumirea generală de „feedback stelar” și se crede că au loc în întreaga Cale Lactee, dându-i forma actuală. De fapt, se știa deja de existența unui alt tunel, numit Canis Majoris, care se crede că se întinde între LHB și nebuloasa Gam, un superbubble mai îndepărtat.
„Un alt fapt interesant este că Soarele a intrat probabil în LHB cu doar câteva milioane de ani în urmă, ceea ce este foarte puțin în comparație cu vârsta Soarelui [4,6 miliarde de ani]”, a spus Gabriele Ponti, un alt autor al studiului. „Este o pură coincidență faptul că Soarele pare să ocupe o poziție relativ centrală în LHB, deoarece ne mișcăm constant de-a lungul Căii Lactee”.
