Se estimează că până la 15% din populație suferă de SIBO, iar această afecțiune este mai frecventă la femeile cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani.
După diagnosticare, urmează o dietă săracă în FODMAP, un protocol care elimină alimentele cele mai fermentabile pentru a ameliora simptomele.
Acum un an, de fiecare dată când mâncam ceva, burta mea se umfla ca un balon. Mă simțeam grea, cu gaze, inconfortabilă. Nu înțelegeam ce se întâmplă cu mine, până când am fost diagnosticată cu proliferare bacteriană în intestinul subțire sau, pe scurt, SIBO. Am început un tratament cu antibiotice și o dietă foarte restrictivă. Am renunțat la gluten, lactate, fructe uscate, fructe… La aproape totul. Și când părea că în sfârșit mă simțeam mai bine, a venit cea mai ciudată parte a procesului: a trebuit să reintroduc anumite alimente, puțin câte puțin, ca și cum ar fi fost un vaccin; dacă nu o făceam, aș fi devenit intolerantă.
Din ce în ce mai răspândită. Din ce în ce mai răspândită. Atât în consultațiile medicale, cât și în conversații, termenul SIBO (acronimul englezesc pentru Small Intestinal Bacterial Overgrowth) nu mai este cu siguranță necunoscut. Această afecțiune descrie un dezechilibru în microbiota intestinală: bacteriile care ar trebui să se afle în colon ajung să prolifereze în intestinul subțire, un mediu în care în mod normal ar trebui să fie aproape inexistente. Această invazie provoacă simptome variate și neplăcute, precum balonare abdominală, gaze, durere, diaree sau constipație, potrivit Mayo Clinic.
Se estimează că până la 15% din populația spaniolă suferă de această afecțiune, care este mai frecventă la femeile între 30 și 50 de ani, potrivit Societății Spaniole a Medicilor de Familie (SEMERGEN). Diagnosticarea acestei afecțiuni a crescut în ultimii ani datorită unei mai mari conștientizări și a testelor precum testul de respirație, o tehnică neinvazivă care măsoară cantitatea de gaze produse de bacterii după ingerarea carbohidraților.
După diagnosticare. Urmează o dietă săracă în FODMAP, un protocol care elimină alimentele cele mai fermentabile pentru a ameliora simptomele. Nu este un remediu în sine, dar ajută la reducerea producției de gaze și a disconfortului abdominal în timp ce tratamentul cu antibiotice își face efectul. Problema apare după aceea.
Am discutat cu , dietetician-nutriționist, pentru a înțelege ce se întâmplă în această fază critică: reintroducerea alimentelor. „O dietă săracă în FODMAP-uri nu ar trebui menținută în timp, deoarece, prin restricții atât de severe, poate afecta diversitatea nutrițională și microbiota. În plus, dacă renunți la consumul anumitor alimente pentru o perioadă lungă de timp, poți pierde toleranța la acestea”, explică el.
Intestinul uită și el. Renunțarea la gluten nu provoacă boala celiacă. Aceasta este o boală autoimună care apare numai la persoanele predispuse genetic. Cu toate acestea, eliminarea lui pe termen lung poate genera o reacție neașteptată: organismul îl tolerează mai greu atunci când este reintrodus, subliniază Guardiola.
Acest lucru se poate întâmpla prin mai multe mecanisme: enzimatice (organismul încetează să mai producă enzime precum lactaza, necesară pentru digestia lactozei), imunologice (o expunere mai redusă poate altera răspunsul imun) sau prin modificări ale microbiotei (bacteriile responsabile de digestia acelui aliment dispar). Universitatea Monash din Australia, instituția care a dezvoltat dieta, a explicat că aceste efecte ale restricțiilor prelungite pot diminua toleranța funcțională și afecta diversitatea microbiană.
Dar nu o intoleranță reală. Nu, desigur. Ideea este că s-a demonstrat că eliminarea anumitor grupe de alimente poate altera microbiota și capacitatea digestivă. Organismul are nevoie de o expunere treptată pentru a se adapta, de aceea reintroducerea trebuie făcută cu atenție și în mod individualizat, potrivit instituției academice.
„Cheia este să o faci treptat, evaluând simptomele, notând cantitățile și reacțiile. Dacă introduci multe alimente deodată și ceva îți face rău, nu vei ști care a fost. Și dacă o faci prea repede, este mai probabil să recazi sau să te sugerezi că îți va face rău”.
Diagnosticul SIBO. Creșterea popularității acestei afecțiuni a fost însoțită și de o anumită controversă. Este diagnosticată din ce în ce mai frecvent, dar nu întotdeauna pe baza unor criterii clare: în multe cazuri, este diagnosticată prin eliminare, când alte patologii au fost excluse, și uneori fără dovezi concludente. Acest lucru complică identificarea precisă a afecțiunii și poate duce la confundarea acesteia cu intoleranțe alimentare, tulburări funcționale sau, pur și simplu, cu obiceiuri proaste.
SEMERGEN a insistat asupra faptului că tratamentul necesită o abordare integrală: nu numai medicamente, ci și schimbări în dietă, stilul de viață și analiza completă a istoricului medical. La aceasta se adaugă o problemă din ce în ce mai frecventă: pacienții care adoptă diete cu conținut scăzut de FODMAP-uri pe cont propriu, fără supraveghere profesională, și le mențin timp de luni sau chiar ani. În loc să se îmbunătățească, acest lucru poate duce la deteriorarea și mai mare a sănătății intestinale.
Ce am învățat în timpul acestui proces. Astăzi mănânc din nou gluten. Nu sunt celiacă. Dar am trecut prin luni de teamă față de mâncare, de a nu ști dacă ceea ce mâncam mă vindeca sau mă îmbolnăvea. Am înțeles că nu există alimente bune sau rele, ci contexte, cantități și, mai presus de toate, procese.
Reintroducerea nu este doar o parte a tratamentului. Este o modalitate de a te împăca cu mâncarea. Și de a înțelege că, uneori, problema nu era pâinea, ci modul în care am încetat să o mai mâncăm. Uneori, a te vindeca înseamnă a te expune din nou la ceea ce credeai că îți face rău. În cazul meu, da: a trebuit să mă inoculez cu gluten.
